luni, 23 decembrie 2013

Ce este fericirea ?

" Unii oameni cauta fericirea in placerile vietii, dar acumularea sau repetarea momentelor de placere nu duce la fericire. Placerea este fericirea ignorantilor. Fericirea - placerea inteleptilor " Barbey d'Aurevilly

Si totusi, ce este fericirea ?
Placerea de a atinge o anumita intensitate de emotii ? Sau o reactie la un eveniment din mediul inconjurator ?

Termenul dat, a cuprins o nota abstracta.
Inaintand, ajunge sa aiba cateva dimensiuni operationale exacte, si tot mai mult sa se incadreze in valori masurabile.

Eu nu stiu cum ar fi corect sa fiu fericita, insa stiu ca fiecare din noi isi construieste propria fericire din ceea ce crede ca il va multumi.
Deseori luptam pentru lucruri care se adeveresc a fi inutile, care nu ne fac fericiti.

Personal, nu pot sa limitez esenta acestui cuvant, daca as face-o, ar insemna ca-mi neg propriile trairi.
Dar as incerca sa ii dau o directie, un sens, sa fie ceva de lunga durata.

Se spune ca aceasta emotie, se obtine in timp si ca necesita eforturi. Dar ce facem atunci cand nu dispunem de acel timp ? Cand timpul dat se afla de partea cealalta a baricadei.

TRAIM

Traim fiecare moment cu un alt nivel de intensitate, de parca am fi pe marginea unei prapastii.
Sorbim din clipele ramase, pana ajungem la maduva lor, savurand insetati si ceea ce ne-a mai ramas.

Si nu mi-as fi imaginat vreodata, precum ca cuvintele celei mici, jucandu-se prin parul meu si ramanand cu moturi de fire de par in mana -  sa ma faca fericita.
E mica si nu intelege de ce matusa ei plange de fiecare data cand ea ii spune ca e frumoasa si ca tenul palid, ii aminteste de Alba ca Zapada. Ca-n ochii vinetii inca traieste speranta. Sperata de a fi fericita.




marți, 17 decembrie 2013

Pasari zburatoare


As vrea sa-mi petrec ultimele zile din viata prin terminalele lungi ale diferitor aeroporturi din diferite colturi ale lumii.
As renunta sa lupt cu boala, care inevitabil, mai devreme sau mai tarziu imi va fura dorintele.
Asa ca mi-as dori sa fiu acolo sus. Acolo unde orice gravitatie interioara poate fi sfidata.
Acolo unde soarele imi va straluci in ochi si jucaus imi va atinge fata. Iar eu voi zambi de fiecare data de parca ar fi pentru prima oara.
Mi-as dori sa simt acel gol in stomac la decolare, de fiecare data cand viata se va scurge mai repede decat ar fi cazul, iar zilele se vor transforma in ore.
As vrea sa urmaresc nenumarate spectacole de apus de soare. Sa ma delectez cu combinatiile inimaginabile de culori si sa ma bucur precum un copil mic de o ciocolata.
Iar la sfarsit de acest drum, sa aud aplauzele oamenilor dragi, precum cele ale calatorilor la aterizare.
Nu voi lasa ca acest ultim zbor sa-mi fure fericirea. Eu zbor.

marți, 19 noiembrie 2013

Tendinte

Sa fii om , nu mai e in voga.
Avem tendinta sa reproducem anumite stereotipuri. Sa negam realitatea. Sa negam ceea ce suntem.
Tindem sa fim acei oameni fericiti intalniti intamplator pe strada, negand in acelasi timp faptul ca suntem nefericiti.
Tindem sa fim orgoliosi atunci cand nu e cazul,  negand cu desavarsire vulnerabilitatea care o purtam in noi.
Tindem sa tradam , pentru a obtine un rezultat, negand faptul ca producem cuiva durere.
Tindem spre fatarnicie,  neluand in calcul ca devenim falsi cu noi insine .


Am ajuns  intr-un punct orb, unde speranta de a readuce omenia este egala cu zero.

duminică, 29 septembrie 2013

Tu

Cand ploua, ma gandesc la tine,
Cand picura incet, tu tot acolo esti.
Faci parte din intregul "mine"
Tu, chip frumos ce ma'ametesti.

Expiri particule de aer
Si tot particule inspiri,
As vrea sa te transformi in cancer
Pe veci in mine sa respiri.

Respira-mi cea dintai dorinta
Alege un mod mai inedit,
Eu iti ofer a mea credinta
De azi astept - un infinit.

Avandu-te pe tine alaturi
Pe corpul meu cel dezgolit
Te las sa imi pictezi multi fluturi
In amintire ... c-am iubit.

Te las sa treci si cu penita
Deasupra nuriilor mei
Fara sa ocolesti acea'alunita
Ce-ti sare-n ochi deobicei.

Piciorul drept il voi intinde
Pe umar il vei aburca
De corp usor ma vei cuprinde
Si vei incepe'a saruta.

duminică, 28 iulie 2013

Salut ! te-am asteptat

Furtuna. Ma stapaneste, ma umileste, ma ingenuncheaza, ma face roaba sa. Sunt roaba propriilor alegeri.
Am ales sa te fac fericit prin simpla mea disparitie. Dispar incet din peisaj. Dispar din tot ceea ce am fost odata, dispar din vizorul tau , dispar din viata mea.
Am ales sa plec cand aveai nevoie de mine. Am ales sa plec pentru ca ceea ce auzeam, imi cutremura starea sufleteasca si ma chinuia mai mult decat atunci cand stiam ca ma urasti.
As fi putut fi cea mai fericita femeie alaturi de tine, dar nu stiu cat de fericit ai fi fost tu.
Si totusi am plecat.
Am plecat fara sa stiu daca-ti doreai asta.
Egoism.
Ma caracterizeaza.
Insasi existenta mea este o greseala a vietii mele. Ma urasc cu desavarsire pentru ceea ce am ajuns fara tine.
Si poate intr-o zi , poate in 5 ani, lucrurile vor sta altfel , incat la "salut !mi-ai lipsit " , mi-ai raspunde " salut ! te-am asteptat ".

marți, 9 iulie 2013

Ploaie de vara

Si cerul s-a'mpartit in doua 
De ieri a inceput sa ploua 
O ploaie lunga, chinuita 
Fiind la fel ... dezamagita

Isi varsa peste toti furia 
Stingand in suflet agonia 
Caci undeva in departare 
Visez la el, visez la mare.

Visez la ce a fost odata
Cand tu baiat, si eu o fata
De mana noaptea ne plimbam 
Unul pe altul ne aveam.

Dar totul are un sfarsit
Si nu e unul fericit
Iar ploaia cade neincetat 
Sa stii ca inca n-am uitat.

Eu n-am uitat ce este dor 
Cand iti spuneam ca te ador 
Si apareai tu de cu zor 
In vise dulci, multicolor.


Umarul tau mi-l intindeai
Ocrotitor ma cuprindeai
Si imi spuneai ca tot ce-ai vrea 
Este sa-ti fiu alaturea.

As vrea sa stii ca imi lipsesti
Si-n tot ce ating, te regasesti
Inchide ochii , vei simti
Cu'mi bate pulsul inimii.

Ea bate tare, pentru tine
Si-n intregime-ti apartine
Poti sa o legi de-o piatra tare
Nu mai e loc de renuntare.

marți, 25 iunie 2013

Haos

In vise as vrea sa te'ntalnesc
Sa ma auzi cum iti soptesc
Ca doar la tine ma gandesc
Dar tot ce fac , e m'amagesc

Singuratatea ma doboara
Iar noptile-mi sunt o povoara 
As vrea sa scap de ele'acum
Sa pot alege un alt drum  

Un drum cu zambete si flori
Pictat haotic in culori
Unde noi doi suntem actori
Adevarati devoratori 

Devoratori de dragoste curata
Cu aer nobil, ilustratata
In mii de schite si modele
Inconjurate de lalele

Lalele albe, cum iubesc
Ma uit la ele, te doresc!
Realizez, e nefiresc
Incet si sigur ma'ofilesc

Si ma usuc ca frunza-n vie
Caci m-ai inchis in colivie
As vrea sa evadez, sa ma transform in aer
Sa ma respiri, ca sa devin un cancer

Sa stau cuminte, acolo-n tine
Sa stiu ca totu-mi apartine
Sa controlez eu viata ta
Si tot ce e mai bun in ea.

luni, 17 iunie 2013

Singuratate

Singuratatea doare .
Arde din interior. Te  macina mai tare,  atunci cand crezi ca ai trecut de acest capitol.
Vreau sa stiu ca-ti pasa. Vreau sa stiu ca vei fi alaturi . Daca nu mereu, atunci macar o vesnicie.
Vreau sa ma salvezi de mine insami. Scapa-ma de aceasta povara.
Lumineaza-mi mintea ratacita. Arata-mi ca sa pot invata .
Deseneaza-mi ceea ce nu inteleg. Coloreaza-mi ceea ce crezi ca este mai important.
Raspunde intrebarilor lor mele cu fapte , cuvintele sunt de prisos. Ne intelegem mai bine cand tacem. Privirile noastre vorbesc pentru noi.
Picteaza-mi dorintele tale. Eu voi incerca sa deslusesc misterul din ele.
Iubeste-ma !  Iar daca vei inceta s-o faci , fa-ma scopul tau.
Eu voi fi aici si acum,  si peste 5 ani. Voi astepta sa mi se materializeze dorintele.



vineri, 24 mai 2013

Jocuri





-          Eu te-am iubit
-          Tu m-ai iubit ! Ma mai iubesti ?
-          Vrei sa te mint ?
-          Eu te iubesc necontenit !
-          Iubeste-ma la infinit !

-          Eu te iubesc!
-          E prea tarziu !
-          E tulbure  , nu-i straveziu !
-          Ce-i tulbure ,eu nu’nteleg ?
-          Iubirea ce incerc s-o neg !

-          As vrea sa-mi spui ca nu visez .
-          Hai vino sa te-mbratisez !
-          Hai spune-odata , nu trisa !
-          Nu pot sa-ti spun , s-ar finisa !

-          Ce-ar insemna sa se termine ?
-          Iubirea noastra cu buline !
-          Deci tot ce simt sunt doar iluzii ?
Si am nevoie de perfuzii ?

-          Tu ai nevoie de iubire!
-          Care ma duce la orbire ?
-          Tu ai nevoie de’o schimbare
-          Nu am nevoie de’ajutoare .

-          Eu am nevoie doar de tine
Sa fii aici , chiar langa mine
Sa-mi spui ca chiar de ploua afara
Iubirea ce mi-o porti nu e bizara.





Dorinte neimplinite





Cum as putea sa-ti spun ca te iubesc ?
Cand tot ce-ti spun  nu-si are sens .
Cum as putea sa fac sa vezi  ce simt acum ?
Cand tot  ce vreau , e sa te’ntorci din drum.

Sa  te opresti si sa te’ntorci  spre mine
Sa ma atingi , sa iei ce-ti apartine
Sa ma saruti cu drag, cum stii doar tu s-o faci
In umbra celui pom , inconjurat de maci.

Sa ma iubesti cum o faceai  odata
Iubeai curat , iubeai ciudata fata
Iubeai  si cel mai mic defect
Ti se parea mereu ca e perfect .

Dar ti-ai urmat propriul tau vis
Si uite-ma acum , sus pe acoperis
Uitandu-ma in gol , uitandu-ma-n abis
Caut salvare , caut un loc deschis

Caut sa cad in propria-mi realitate
Sa retraiesc  iubirea ce-mi purtai odata
Sa te trezesti  si larg tu sa-mi zambesti
Sa te iubesc , sa ma iubesti .







vineri, 3 mai 2013

Vise



Visele sunt precum niste ingeri, care tin raul departe de mine.
Iubirea este lumina care alunga cat mai departe intunericul din el, din sufletul meu.
Sunt atat de indragostita de tine incat te-am facut scopul meu, renuntand la lucrurile frumoase din jur.

Nici n-am realizat cum dintr-odata totul s-a prabusit. Totul a disparut .
Se spune ca iti este dor de amintirile legate de acea persoana, nu de ea  insasi. Nu stiu ce sa cred, una stiu ... imi este dor.
Imi este dor chiar si atunci cand imi vorbesti. N-am incetat sa-ti simt lipsa de cand ai decis sa pleci.

Ura. Asta a fost subiectul despre care am vorbit.
Si ti-am zis ca n-as putea sa te urasc. As putea sa te evit, sa te uit, dar niciodata sa te urasc.
Recunosc, urasc patul in care dormi, caci are imprimat mirosul tau. Iti urasc  asternuturile, pentru ca doar ele te pot imbratisa. Oglinda, pentru ca doar ea te poate vedea asa cum esti. Lucrurile care le poti atinge si pe care iti lasi amprenta. Urasc oamenii care te pot vedea si-ti pot strange mana. Dar nu si pe tine.

Visele. Locul unde noi vom fi mereu impreuna.
Visez.

miercuri, 24 aprilie 2013

Repulsie



-          Repulsie !
-          Fata de cine ?
-          De toti si toate !
-          Care-i cauza ?
-          N-o cunosc nici eu .
-          Incearca sa-ti dai seama.
-          Cum ?
-          Gandeste-te la o persoana. Care-i primul lucru ce-ti vine in minte legata de ea ?
-          Durere. Placere. Caldura. Protectie. Inocenta. Afectiune. Furie....
-          Atunci de unde vine acest sentiment de repulsie ?
-          Din interiorul meu. Nu mai suport lumea din jurul meu. O iau razna.
-          Din nou ?
-          Nu stiu cum sa ma fac inteleasa. Am impresia ca eu si lumea din jurul meu vorbim doua limbi diferite. Ma intreb, de unde vine atitudinea asta superioara a unor persoane fata de altele? De ce in fata lui Dumnezeu toti suntem egali dar nu si in viata de zi cu zi ?
De ce unele persoane eticheteaza lumea din jurul lor ? Critica.
Peste tot aud si vad atitudine nefireasca omenirii . Degradare totala. Chiar atat de greu e sa fii tu insati ? Inteleg, totul in jurul nostru e schimbator si totusi de ce apare aceasta impertinenta?

Ma plimbam agitata dintr-un colt al camerei in altul. Atentia imi este atrasa de  o carte.
 “ Meridianele Tacerii “ , suna intrigant. O deschid la mijloc sa citesc un paragraf ... si dintr-o data am inteles ce vreau sa fac.

-          Vreau sa evadez. Sa dispar. Vreau propriul meu RAI. 
-          Ce-ti incurca sa-l ai ?
-          Toate si in acelasi timp nimic !
Cu ochii tintiti in carte, ma asez pe parchetul bine lustruit si cu o voce linistita incep sa citesc din ea. E prea frumoasa si interesanta ca sa ma pot opri acum.
-          Pot sa o iau acasa ?
-          Sigur . Cu ce ti-a captivat atentia cartea ?
-          Libertatea redata in cuvinte. 
Oare de ce atunci cand ai tot ce ti-ai propus, cand parintii tai sunt mandri de tine , te simti implinita , dar totusi ai impresia de parca lipseste ceva ?! Lipseste o piesa din puzzle.

  Singuratate in ochii mei, singuratate in jurul meu. Este prezenta peste tot .
Multe persoane ma intreaba de ce sunt singura ?
  Cum poti sa fii cu cineva cand in aer , peste tot pluteste falsitatea , obraznicia, gelozia, prostia ?! Chiar nu merit si eu sa gasesc pe cineva care sa-si doreasca acelasi lucru ca mine ? N-am un raspuns.
-          Si tu ce-ti doresti ?
-          De cateva saptamani ma gandesc la intrebarea asta. Inafara de libertate vreau intelegere. N-o pot gasi in nimeni si continuu sa o caut in fiecare pereche de ochi intalniti, in fiecare miscare a genelor, in orice colt al strazii.
-          Disperare ?
-          Dimpotriva !!!
-          Atunci ?
-          Atunci , ar trebui sa-mi schitez un plan. Nu ma intrebati in ce consta si pentru ce e , pentru ca nu stiu nici eu . Nu stiu nici cat va dura. Dar voi incepe cu pasi mici , o noua aventura , o noua experienta , o noua eu .




duminică, 21 aprilie 2013

Cioburi


Cioburi. Franturi mici din suflet. Apar atunci cand linistea interioara este perturbata. Cand viata iti este data peste cap.
Putem vedea si partea buna a cioburilor. Primavara devreme , cand apele inghetate isi impodobesc suprafetele cu cioburi de gheata. E semn al renasterii. Si cu toate astea , niciodata nu va fi la fel , ca la inceput.

In spatele canapelei deja familiarizate, sta atarnata o oglinda. O privesc de 10 minute insistent. Nu-mi pot da seama ce reprezinta pentru mine. Ma oglindesc si incerc sa privesc dincolo de ea. Intr-un colt al oglinzii vad o pata . Ma intreb , e una reala sau  una dintre putinele pete din sufletul meu ? 
Dati-mi un burete sa o sterg . N-am curajul s-o fac . Tine de trecutul meu, n-o pot inlatura. Nu pot renunta la ea. Si totusi vreau sa scap de ea. Vreau sa ma simt eliberata.

Stand dreapta in fata oglinzii, dau capul intr-o parte, fara sa ma misc si fara sa-mi pierd contactul cu ea. Inca una ?! Nu , mi se pare.

Ochii, oglinda sufletului meu. Ei ma tradeaza de fiecare data cand zambesc. 

Ma intorc catre chipul deja cunoscut si zic cu o voce pierduta :
-    - Cioburi.
-     - Ce sunt cu ele ?
-      - Sunt peste tot. In sufletul meu , in ochii mei, in mintea mea. Ce sa fac cu ele ? Cum scap de influenta lor asupra mea ? Cum sa le dau afara ?
-      - Tu sa-mi spui.
-      - Nu stiu. Nu ar trebui sa ma ajutati sa gasesc o solutie ?
-      - Asta incerc sa fac !
-       - Innebunesc ?
-       - Simti asta ?
-       - Nu !

Ma indrept catre geam. O zi cu putin soare. Sa se fi spart si el in bucati mici ? 
Pe marginea pervazului statea nelipsita cana cu ceai. Sorbind usor din ea , imi ridic incet ochii si spun:
-       - I-am spus ca port anumite sentimente fata de el.
-      - Te-a facut sa te simti mai bine ?
-      - Deloc , dimpotriva. M-a facut sa ma simt si mai aiurea. Acum ma crede o fraiera. Nu-mi explic cum am ajuns la anii mei sa trec prin asta ?!
-      - Iubirea are si o anumita limita de varsta ?
-      Ar trebuie, nu ? Totusi, invatam in timp. Devenim mai intelepti. Imi dau seama ca  trebuie sa invatam din ce-am trait. Dar de ce alegem sa facem aceeasi greseala si a doua oara ?
-       - Speranta ?
-      - Probabil. Inca mai sper si cred ca s-ar schimba ceva in decizia lui.
-       - Iti doresti acest lucru ?
-       - Da ! Insa degeaba. Nu pot sa-i bag pe gat ceea ce simt. Nu pot sa-l fac sa simta aceleasi sentimente pentru mine. Este inutil.
-        - Renunti la lupta?
-       -  sosit momentul.

Cioburi. Peste tot in jurul meu sunt cioburi. Degeaba incerc sa le adun , sa le lipesc ... vor reveni la loc in franturi mici.
Mi-am zarit chipul in geamul de la biroul doamnei . M-am intors catre oglinda. Cu cana de ceai in mana continuam sa ma privesc. Am inchis usor ochii. Caut o cale, o solutie. N-o gasesc.
Deschid nepasator ochii si vad in jurul meu doar cioburi.Franturi din sufletul meu .



joi, 18 aprilie 2013

Mov


Aceeasi pereti. Aceeasi canapea. Acelasi geam. Aceeasi priveliste. Ceva lipseste.
Copacul ?! Da , nu mai e la fel. Au disparut nuantele mov. Au disparut florile care-mi bucurau privirea. Si totusi, curge viata prin tulpinile lui.

Cu o voce linistita, cu o privire pierduta am inceput sa transpun gandurile in cuvinte.
- Si totusi este uimitor cum un copac dupa o iarna rece cu multe ingheturi, gaseste puterea de a reinvia. Nu credeti ca este o minune ? 
- Ce te face sa crezi asta  ?
 – Viata ! Ma gandeam, cum e posibil ca o persoana la primul esec din viata sa , la o infrangere, un necaz sau orice altceva legat de o pierdere devine depresiva. Unde e puterea sa pentru a trece peste aceste momente ? Ce-l face sa traiasca cu trecutul ? Durerea ? Chiar atat de sadic poate fi omul cu sine insasi ?! Cum e posibil ca unele lucruri din jurul nostru sa ne dea o lectie de viata iar noi sa nu apreciem asta ? Un exemplu ar fi copacul.
Doamna si-a dat ochelarii jos si m-a intrebat :
– Ce s-a schimbat de la ultima noastra intalnire ?

Cu mainile cuprinse in jurul genunchilor, cu barbia lasata deasupra lor si un zambet larg  am spus :
 – Ma simt oarecum fericita ! Nu stiu care-i motivul, insa de 2 zile radiez. Poate e de vina soarele de afara ? Poate sunt entuziasmata de noul loc de munca ? Sau poate am inteles ca e timpul sa-l las pe El in trecut si sa merg inainte ?! Nu stiu care este cauza, dar sunt fericita. 
Chiar astazi m-am intalnit cu cineva si primul lucru care mi-a zis a fost :“ Esti atat de luminata , esti toata un zambet. Care-i motivul ? “  
N-am vrut sa-mi limitez bucuria asa ca i-am spus ceva la modul general , lasand loc de interpretare.
 Ceea ce stiu e ca incep sa traiesc, incep sa simt ca nu trec zilele pe langa mine . Cand credeam ca totul moare, am gasit puterea sa reinviu. 

Mov. Am mov in suflet. Culoarea care mi-a readus viata in sange. Sunt mai mult decat fericita. Sunt implinita.

luni, 15 aprilie 2013

Confuzie


A fost o dimineata superba . In sfarsit am simtit cum primavara imi curge prin vene. Chiar de la prima ora am zambit prin somn razelor de soare. Le simteam cum imi gadila pleoapele. Am deschis ochii si ma simteam fericita. De mult timp nu am simtit atatea emotii intr-un singur loc adunate.

Tristete.
Fericirea mi-a fost umbrita de o tristete deja cunoscuta. A fost suficient o singura clipire din ochi, ca sa mi-i invadez cu lacrimi.
Iar vantul s-a indesit, aducand cu el nori. La inceput erau albi, chiar imi placea sa-i admir, incercam sa descifrez diferite figuri formate din ei. Insa treptat deveneau tot mai inchisi si mai intunecati.

Ploua.
 “ Se spune ca ploaia este mai rece atunci cand in suflet te doare “.  Cu siguranta. Cum nu poti controla ploaia, asa si durerea ... vine , se aseaza la masa pustie din sufletul tau, intinde o mana deasupra ei si cu cealalta mana scoate un cutit cu care trece printre degete ... iar de fiecare data cand rateaza spatiul dintre ele, te injunghie. Atunci simti  durere. Una care n-o poti controla, n-o poti evita. Una, care nu-ti ramane decat sa o infrunti.

Cum sa o infrunti ?! Nu stiu !!!
Poate in timp vor veni si solutii, insa pana atunci va ploua.

joi, 11 aprilie 2013

Cunoasterea de sine - primul pas catre fericire !


Ploua . De cand n-am parte de el , ploua in continuu.

Simt un gol imens in interiorul meu. Sa fie oare dragostea neimplinita motivul pentru care simt asta ?
Imi place ploaia , imi aminteste de faptul ca singuratatea mea este impartasita de catre natura. Nu mai sunt singura. Zambesc.

Stropii acizi dizolva incet si sigur bucata cu bucata din sufletul meu. Il descompune. Poate e cazul sa-i dau foc ? Nu , ar fi prea simplu, prea usor. 
Ma chinuie , ma chinuie gandul legat de el. Vreau sa-l uit, nu pot. Poate are dreptate cand zice ca n-a trecut suficient timp.

Vina. Asta simt.

Ieri, mergand la psiholog i-am cerut sa-mi faca un test de personalitate. Verdictul final : Extravertit-Senzorial-Ganditor-Perceptiv.

“ Ce o mai fi si asta ?! “ , m-am intrebat.

   Raspunsul n-a intarziat sa apara. 
 - Esti optimista, spontana, te bucuri de clipa prezenta , exclama doamna.

“  Optimista ?! daca as fi una , as mai sta asezata pe canapeau de langa geamul care duce catre o strada pustie la capatul careia creste un arbore cu flori mov ?  Nu, nu cred. Optimismul meu a disparut, a disparut si fata vesela din mine. Mi-au fost furate. Nu mai stiu cine sunt “ , imi zisem in gand.

Indreptandu-mi privirea catre biroul doamnei , o rog sa continue.
 - Accepti lucrurile asa cum sunt  .
“ Da !! Cred ca asta e problema mea, poate ar trebui sa lupt pentru ceea ce am in fata “ , ma uit la florile mov , zambesc ... si astept continuarea.
 - Esti lipsita de prejudecati si esti toleranta , pragmatica, gasesti repede solutii logice la orice situatie. 
 - Nu pot sa neg asta , o spun  cu o voce linistita, privind in continuare copacul.
 - Tipul dat de oameni sunt foarte populari si relaxati in majoritatea situatiilor mondene 

Pentru o clipa m-am oprit din ceea ce faceam, ridicandu-ma in picioare si cu o privire pierduta cautam o usa. Sa fie usa din partea vestica a camerei sau caut o usa sa evadez din lumea reala si sa-mi creez o lumea a mea, una mov.
De ce mov ? Pentru ca are un efect antiseptic si purificator. Inseamna echilibru. 
Am nevoie sa-mi lecuiesc ranile inflamate, sa-mi curat sufletul sa pot merge mai departe. Am nevoie de acea lume , ca sa-mi gasesc echilibrul. Nu cer mult, vreau FERICIRE.