A fost o dimineata superba . In sfarsit am simtit
cum primavara imi curge prin vene. Chiar de la prima ora am zambit prin somn
razelor de soare. Le simteam cum imi gadila pleoapele. Am deschis ochii si ma
simteam fericita. De mult timp nu am simtit atatea emotii intr-un singur loc adunate.
Tristete.
Fericirea mi-a fost umbrita de o tristete deja cunoscuta. A fost suficient o singura clipire din ochi, ca sa mi-i invadez cu lacrimi.
Iar vantul s-a indesit, aducand cu el nori. La inceput
erau albi, chiar imi placea sa-i admir, incercam sa descifrez diferite figuri
formate din ei. Insa treptat deveneau tot mai inchisi si mai intunecati.
Ploua.
“ Se spune ca
ploaia este mai rece atunci cand in suflet te doare “. Cu siguranta. Cum nu poti controla ploaia, asa
si durerea ... vine , se aseaza la masa pustie din sufletul tau, intinde o
mana deasupra ei si cu cealalta mana scoate un cutit cu care trece printre degete ... iar de fiecare data cand rateaza spatiul dintre ele, te injunghie.
Atunci simti durere. Una care n-o poti
controla, n-o poti evita. Una, care nu-ti ramane decat sa o infrunti.
Cum sa o infrunti ?! Nu stiu !!!
Poate in timp vor
veni si solutii, insa pana atunci va ploua.
