Ultima
zi-n oras. Chiar si timpul a simtit ca urmeaza sa fac o schimbare in viata.
De
dimineata ploua. Si ploua marunt, asa cum imi place mie. Asa cum iti place tie.
M-am
trezit in intuneric. E intuneric in interiorul meu. E intuneric inafara lui.
Cafeaua
avea o aroma deosebita in acea zi. Poate pentru ca nu m-am deranjat vreodata sa
ii savurez deplin gustul. Sau poate pentru ca am urat-o atata timp incat am inceput sa o iubesc ?
Ultimele picaturi de cafea lunecau pe suprafata cescutei
precum picaturile de ploaie pe suprafata geamului din fata mea. Plang.
Mi-am
petrecut intreaga zi plimbandu-ma pe strazile orasului pline de apa, printre
casele vechi ce emanau un miros inchis, de mucegai. Era atat de trist sa
realizez ca toate astea fac parte din mine. Caci toate raman in urma mea pentru ca am
ales sa merg inainte.
M-am
oprit in fata unei case, pe semne parasita de catre proprietari si-am stat
neclintita pret de cateva minute. In mintea mea au prins viata atatea vise,
incat m-au facut sa regret ca era ultima zi in oras.
Si
totusi ceva-mi spunea ca ma voi intoarce.
Astept,
astept … imposibilul.
