Jocuri

-          Eu te-am iubit

-          Tu m-ai iubit ! Ma mai iubesti ?

-          Vrei sa te mint ?

-          Eu te iubesc necontenit !

-          Iubeste-ma la infinit !

-          Eu te iubesc!

-          E prea tarziu !

-          E tulbure  , nu-i straveziu !

-          Ce-i tulbure ,eu nu’nteleg ?

-          Iubirea ce incerc s-o neg !

-          As vrea sa-mi spui ca nu visez .

-          Hai vino sa te-mbratisez !

-          Hai spune-odata , nu trisa !

-          Nu pot sa-ti spun , s-ar finisa !

-          Ce-ar insemna sa se termine ?

-          Iubirea noastra cu buline !

-          Deci tot ce simt sunt doar iluzii ?

Si am nevoie de perfuzii ?

-          Tu ai nevoie de iubire!

-          Care ma duce la orbire ?

-          Tu ai nevoie de’o schimbare

-          Nu am nevoie de’ajutoare .

-          Eu am nevoie doar de tine

Sa fii aici , chiar langa mine

Sa-mi spui ca chiar de ploua afara

Iubirea ce mi-o porti nu e bizara.

Dorinte neimplinite

Cum as putea sa-ti spun ca te iubesc ?

Cand tot ce-ti spun  nu-si are sens .

Cum as putea sa fac sa vezi  ce simt acum ?

Cand tot  ce vreau , e sa te’ntorci din drum.

Sa  te opresti si sa te’ntorci  spre mine

Sa ma atingi , sa iei ce-ti apartine

Sa ma saruti cu drag, cum stii doar tu s-o faci

In umbra celui pom , inconjurat de maci.

Sa ma iubesti cum o faceai  odata

Iubeai curat , iubeai ciudata fata

Iubeai  si cel mai mic defect

Ti se parea mereu ca e perfect .

Dar ti-ai urmat propriul tau vis

Si uite-ma acum , sus pe acoperis

Uitandu-ma in gol , uitandu-ma-n abis

Caut salvare , caut un loc deschis

Caut sa cad in propria-mi realitate

Sa retraiesc  iubirea ce-mi purtai odata

Sa te trezesti  si larg tu sa-mi zambesti

Sa te iubesc , sa ma iubesti .

Vise

Visele sunt precum niste ingeri, care tin raul departe de mine.

Iubirea este lumina care alunga cat mai departe intunericul din el, din sufletul meu.

Sunt atat de indragostita de tine incat te-am facut scopul meu, renuntand la lucrurile frumoase din jur.

Nici n-am realizat cum dintr-odata totul s-a prabusit. Totul a disparut .

Se spune ca iti este dor de amintirile legate de acea persoana, nu de ea  insasi. Nu stiu ce sa cred, una stiu ... imi este dor.

Imi este dor chiar si atunci cand imi vorbesti. N-am incetat sa-ti simt lipsa de cand ai decis sa pleci.

Ura. Asta a fost subiectul despre care am vorbit.

Si ti-am zis ca n-as putea sa te urasc. As putea sa te evit, sa te uit, dar niciodata sa te urasc.

Recunosc, urasc patul in care dormi, caci are imprimat mirosul tau. Iti urasc  asternuturile, pentru ca doar ele te pot imbratisa. Oglinda, pentru ca doar ea te poate vedea asa cum esti. Lucrurile care le poti atinge si pe care iti lasi amprenta. Urasc oamenii care te pot vedea si-ti pot strange mana. Dar nu si pe tine.

Visele. Locul unde noi vom fi mereu impreuna.

Visez.

Repulsie

-          Repulsie !

-          Fata de cine ?

-          De toti si toate !

-          Care-i cauza ?

-          N-o cunosc nici eu .

-          Incearca sa-ti dai seama.

-          Cum ?

-          Gandeste-te la o persoana. Care-i primul lucru ce-ti vine in minte legata de ea ?

-          Durere. Placere. Caldura. Protectie. Inocenta. Afectiune. Furie....

-          Atunci de unde vine acest sentiment de repulsie ?

-          Din interiorul meu. Nu mai suport lumea din jurul meu. O iau razna.

-          Din nou ?

-          Nu stiu cum sa ma fac inteleasa. Am impresia ca eu si lumea din jurul meu vorbim doua limbi diferite. Ma intreb, de unde vine atitudinea asta superioara a unor persoane fata de altele? De ce in fata lui Dumnezeu toti suntem egali dar nu si in viata de zi cu zi ?

De ce unele persoane eticheteaza lumea din jurul lor ? Critica.

Peste tot aud si vad atitudine nefireasca omenirii . Degradare totala. Chiar atat de greu e sa fii tu insati ? Inteleg, totul in jurul nostru e schimbator si totusi de ce apare aceasta impertinenta?

Ma plimbam agitata dintr-un colt al camerei in altul. Atentia imi este atrasa de  o carte.

 “ Meridianele Tacerii “ , suna intrigant. O deschid la mijloc sa citesc un paragraf ... si dintr-o data am inteles ce vreau sa fac.

-          Vreau sa evadez. Sa dispar. Vreau propriul meu RAI. 

-          Ce-ti incurca sa-l ai ?

-          Toate si in acelasi timp nimic !

Cu ochii tintiti in carte, ma asez pe parchetul bine lustruit si cu o voce linistita incep sa citesc din ea. E prea frumoasa si interesanta ca sa ma pot opri acum.

-          Pot sa o iau acasa ?

-          Sigur . Cu ce ti-a captivat atentia cartea ?

-          Libertatea redata in cuvinte. 
Oare de ce atunci cand ai tot ce ti-ai propus, cand parintii tai sunt mandri de tine , te simti implinita , dar totusi ai impresia de parca lipseste ceva ?! Lipseste o piesa din puzzle.

  Singuratate in ochii mei, singuratate in jurul meu. Este prezenta peste tot .
Multe persoane ma intreaba de ce sunt singura ?
  Cum poti sa fii cu cineva cand in aer , peste tot pluteste falsitatea , obraznicia, gelozia, prostia ?! Chiar nu merit si eu sa gasesc pe cineva care sa-si doreasca acelasi lucru ca mine ? N-am un raspuns.

-          Si tu ce-ti doresti ?

-          De cateva saptamani ma gandesc la intrebarea asta. Inafara de libertate vreau intelegere. N-o pot gasi in nimeni si continuu sa o caut in fiecare pereche de ochi intalniti, in fiecare miscare a genelor, in orice colt al strazii.

-          Disperare ?

-          Dimpotriva !!!

-          Atunci ?

-          Atunci , ar trebui sa-mi schitez un plan. Nu ma intrebati in ce consta si pentru ce e , pentru ca nu stiu nici eu . Nu stiu nici cat va dura. Dar voi incepe cu pasi mici , o noua aventura , o noua experienta , o noua eu .

Cioburi

Cioburi. Franturi mici din suflet. Apar atunci cand linistea interioara este perturbata. Cand viata iti este data peste cap.

Putem vedea si partea buna a cioburilor. Primavara devreme , cand apele inghetate isi impodobesc suprafetele cu cioburi de gheata. E semn al renasterii. Si cu toate astea , niciodata nu va fi la fel , ca la inceput.

In spatele canapelei deja familiarizate, sta atarnata o oglinda. O privesc de 10 minute insistent. Nu-mi pot da seama ce reprezinta pentru mine. Ma oglindesc si incerc sa privesc dincolo de ea. Intr-un colt al oglinzii vad o pata . Ma intreb , e una reala sau  una dintre putinele pete din sufletul meu ? 
Dati-mi un burete sa o sterg . N-am curajul s-o fac . Tine de trecutul meu, n-o pot inlatura. Nu pot renunta la ea. Si totusi vreau sa scap de ea. Vreau sa ma simt eliberata.

Stand dreapta in fata oglinzii, dau capul intr-o parte, fara sa ma misc si fara sa-mi pierd contactul cu ea. Inca una ?! Nu , mi se pare.

Ochii, oglinda sufletului meu. Ei ma tradeaza de fiecare data cand zambesc. 

Ma intorc catre chipul deja cunoscut si zic cu o voce pierduta :

-    - Cioburi.

-     - Ce sunt cu ele ?

-      - Sunt peste tot. In sufletul meu , in ochii mei, in mintea mea. Ce sa fac cu ele ? Cum scap de influenta lor asupra mea ? Cum sa le dau afara ?

-      - Tu sa-mi spui.

-      - Nu stiu. Nu ar trebui sa ma ajutati sa gasesc o solutie ?

-      - Asta incerc sa fac !

-       - Innebunesc ?

-       - Simti asta ?

-       - Nu !

Ma indrept catre geam. O zi cu putin soare. Sa se fi spart si el in bucati mici ? 

Pe marginea pervazului statea nelipsita cana cu ceai. Sorbind usor din ea , imi ridic incet ochii si spun:

-       - I-am spus ca port anumite sentimente fata de el.

-      - Te-a facut sa te simti mai bine ?

-      - Deloc , dimpotriva. M-a facut sa ma simt si mai aiurea. Acum ma crede o fraiera. Nu-mi explic cum am ajuns la anii mei sa trec prin asta ?!

-      - Iubirea are si o anumita limita de varsta ?

-      Ar trebuie, nu ? Totusi, invatam in timp. Devenim mai intelepti. Imi dau seama ca  trebuie sa invatam din ce-am trait. Dar de ce alegem sa facem aceeasi greseala si a doua oara ?

-       - Speranta ?

-      - Probabil. Inca mai sper si cred ca s-ar schimba ceva in decizia lui.

-       - Iti doresti acest lucru ?

-       - Da ! Insa degeaba. Nu pot sa-i bag pe gat ceea ce simt. Nu pot sa-l fac sa simta aceleasi sentimente pentru mine. Este inutil.

-        - Renunti la lupta?

-       -  A sosit momentul.

Cioburi. Peste tot in jurul meu sunt cioburi. Degeaba incerc sa le adun , sa le lipesc ... vor reveni la loc in franturi mici.

Mi-am zarit chipul in geamul de la biroul doamnei . M-am intors catre oglinda. Cu cana de ceai in mana continuam sa ma privesc. Am inchis usor ochii. Caut o cale, o solutie. N-o gasesc.

Deschid nepasator ochii si vad in jurul meu doar cioburi.Franturi din sufletul meu .

Mov

Aceeasi pereti. Aceeasi canapea. Acelasi geam. Aceeasi priveliste. Ceva lipseste.

Copacul ?! Da , nu mai e la fel. Au disparut nuantele mov. Au disparut florile care-mi bucurau privirea. Si totusi, curge viata prin tulpinile lui.

Cu o voce linistita, cu o privire pierduta am inceput sa transpun gandurile in cuvinte.

- Si totusi este uimitor cum un copac dupa o iarna rece cu multe ingheturi, gaseste puterea de a reinvia. Nu credeti ca este o minune ? 

- Ce te face sa crezi asta  ?

 – Viata ! Ma gandeam, cum e posibil ca o persoana la primul esec din viata sa , la o infrangere, un necaz sau orice altceva legat de o pierdere devine depresiva. Unde e puterea sa pentru a trece peste aceste momente ? Ce-l face sa traiasca cu trecutul ? Durerea ? Chiar atat de sadic poate fi omul cu sine insasi ?! Cum e posibil ca unele lucruri din jurul nostru sa ne dea o lectie de viata iar noi sa nu apreciem asta ? Un exemplu ar fi copacul.

Doamna si-a dat ochelarii jos si m-a intrebat :

– Ce s-a schimbat de la ultima noastra intalnire ?

Cu mainile cuprinse in jurul genunchilor, cu barbia lasata deasupra lor si un zambet larg  am spus :

 – Ma simt oarecum fericita ! Nu stiu care-i motivul, insa de 2 zile radiez. Poate e de vina soarele de afara ? Poate sunt entuziasmata de noul loc de munca ? Sau poate am inteles ca e timpul sa-l las pe El in trecut si sa merg inainte ?! Nu stiu care este cauza, dar sunt fericita. 

Chiar astazi m-am intalnit cu cineva si primul lucru care mi-a zis a fost :“ Esti atat de luminata , esti toata un zambet. Care-i motivul ? “  

N-am vrut sa-mi limitez bucuria asa ca i-am spus ceva la modul general , lasand loc de interpretare.

 Ceea ce stiu e ca incep sa traiesc, incep sa simt ca nu trec zilele pe langa mine . Cand credeam ca totul moare, am gasit puterea sa reinviu. 

Mov. Am mov in suflet. Culoarea care mi-a readus viata in sange. Sunt mai mult decat fericita. Sunt implinita.

Confuzie

A fost o dimineata superba . In sfarsit am simtit cum primavara imi curge prin vene. Chiar de la prima ora am zambit prin somn razelor de soare. Le simteam cum imi gadila pleoapele. Am deschis ochii si ma simteam fericita. De mult timp nu am simtit atatea emotii intr-un singur loc adunate.

Tristete.

Fericirea mi-a fost umbrita de o tristete deja cunoscuta. A fost suficient o singura clipire din ochi, ca sa mi-i invadez cu lacrimi.

Iar vantul s-a indesit, aducand cu el nori. La inceput erau albi, chiar imi placea sa-i admir, incercam sa descifrez diferite figuri formate din ei. Insa treptat deveneau tot mai inchisi si mai intunecati.

Ploua.

 “ Se spune ca ploaia este mai rece atunci cand in suflet te doare “.  Cu siguranta. Cum nu poti controla ploaia, asa si durerea ... vine , se aseaza la masa pustie din sufletul tau, intinde o mana deasupra ei si cu cealalta mana scoate un cutit cu care trece printre degete ... iar de fiecare data cand rateaza spatiul dintre ele, te injunghie. Atunci simti  durere. Una care n-o poti controla, n-o poti evita. Una, care nu-ti ramane decat sa o infrunti.

Cum sa o infrunti ?! Nu stiu !!!

Poate in timp vor veni si solutii, insa pana atunci va ploua.